Aparat mezoterapie cu ace - Dr Pen Ultima M7
-
250,00 RON
DermaPen, cel mai avansat și accesibil dispozitiv sub formă de stilou, dotat cu un cordon de electricitate la capăt, folosește ace detașabile de unică folosință pentru a reda pielii tinerețea mult dorită și pentru a trata cicatricile. Fie că vorbim de cicatrici de acnee, post-operatorii, atrofice, post-vărsat de vânt sau despre îmbunătățirea calității pielii cum ar fi ridurile, porii dilatați și chiar vergeturile, toate acestea se pot trata prin el, tratamentul non-invaziv pe care ți-l poți permite.
Vibrațiile ajută la păcălirea senzației dureroase, întrucât cele două impulsuri acționate simultan induc în eroare creierul, care nu apucă să proceseze ambele informații, iar durerea devine foarte ușor de suportat. Astfel, prin aceste înțepături simultane, se produce o reacție de inflamație care duce la producerea de colagen în piele și automat la o reîntinerire a acesteia.
Avantajul Dr Pen față de alte dispozitive cu role și ace, constă în posibilitatea reglării vitezei și adâncimii, la care sunt introduse acele, de la 0,5 mm până la 2,5 mm. Aceste dispozitive sub formă de role pe care sunt dispuse acele se mișcă în piele și trasează un semicerc, producând astfel o tăiere a pielii în zona de intrare și cea de ieșire, ceea ce transformă acest tratament într-unul traumatizant. În plus, cu DermaPen nu există șanse de infecție, întrucât acele sunt sterile și de unică folosință și nu există nici efecte secundare. Fiind un tratament mai rapid, este și mai puțin dureros.
Efectele tratamentului cu Dr Pen
- tonifiere, lifting și reîntinerirea pielii;
- reduce cicatricile post acneice și post operatorii atrofice;
- ameliorează ridurile și liniile fine;
- micșorează porii dilatați;
- ameliorează vergeturile;
- tratează alopecia.
Pachetul include:
- dermapen x1
- adaptor x1
- ace cu 12pini x2
- manual de utilizare x1
Detalii tehnice
- adapter: 5 V, 1000 mA
- greutate: 56 g
- dimensiune: 175x30 mm
Aparat mezoterapie cu ace - Dr Pen Ultima M7
-
250,00 RON
- Fără TVA: 210,08 RON
- Cod produs: BLS-DMP7
- Disponibilitate: În Stoc
449
Produse asemănătoare
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen A1 - 12 PINI
Ace de unică folosință, cu căpăcel, #12, pentru aparat Dermapen. ..
6,00 RON
5,00 RON Fără TVA: 4,20 RON
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen A1 - 36 PINI
Ace de unică folosință, cu căpăcel, #36, pentru aparat Dermapen. ..
6,00 RON
5,00 RON Fără TVA: 4,20 RON
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen A1 - NANO
Ace de unică folosință, cu căpăcel, nano, pentru aparat Dermapen. ..
6,00 RON
5,00 RON Fără TVA: 4,20 RON
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen N2 - 12 PINI
Ace de unică folosință, fără căpăcel, #12, pentru aparat Dermapen...
6,00 RON
5,00 RON Fără TVA: 4,20 RON
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen N2 - 36 PINI
Ace de unică folosință, fără căpăcel, #36, pentru aparat Dermapen...
6,00 RON
5,00 RON Fără TVA: 4,20 RON
Dermaroller - rolă dermatologică 3 în 1 cu ace din oțel inoxidabil
Set 3 piese dermaroller cu ace din oțel inoxidabilCu ajutorul dispozitivului dermaroller puteți ben..
79,00 RON
59,00 RON Fără TVA: 49,58 RON
Hydra Stamp - dispozitiv dermatologic cu ace 1.0MM
Recomandat pentru rutina de îngrijire antirid, pentru estomparea acneei, micșorarea porilor dilata..
45,00 RON
29,00 RON Fără TVA: 24,37 RON
Luciu buze semipermanent GOOCHIE - Jasmine
Specificații:plante vegetale naturale din Coreeautilizări multiple: pentru buze, sân și alte părți..
40,00 RON Fără TVA: 33,61 RON
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen M8 - NANO ROTUND
Ace de unică folosință pentru aparatul Dermapen M8 sterile și ambalate individual...
10,00 RON Fără TVA: 8,40 RON
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen M8 - 11 PINI
Ace de unică folosință pentru aparatul Dermapen M8 sterile și ambalate individual...
10,00 RON Fără TVA: 8,40 RON
Ac pentru mezoterapie - Dr Pen M8 - 36 PINI
Ace de unică folosință pentru aparatul Dermapen M8 sterile și ambalate individual...
10,00 RON Fără TVA: 8,40 RON
Ac pentru Hydrapen - 12 PINI 1.00mm
Ace pentru mezoterapie prin care se injectează substanțele cu rol terapeutic, având ca rezultat re..
10,00 RON Fără TVA: 8,40 RON
Aparat cosmetic EMS Mesogun
Aparat Mezogun – Cel Mai Avansat Dispozitiv de Mezoterapie cu Micro-Ace pentru Riduri și Conturare..
2.990,00 RON
1.990,00 RON Fără TVA: 1.672,27 RON
Ac pentru Hydrapen H3 - 12 PINI
Ace pentru mezoterapie prin care se injectează substanțele cu rol terapeutic, având ca rezultat re..
10,00 RON Fără TVA: 8,40 RON
Hydra Stamp - dispozitiv dermatologic cu ace 1.5MM
Recomandat pentru rutina de îngrijire antirid, pentru estomparea acneei, micșorarea porilor dilata..
45,00 RON
29,00 RON Fără TVA: 24,37 RON